UK Atomics, subsidiara britanică a companiei daneze de cercetare, inginerie și tehnologie Copenhagen Atomics, a înaintat Departamentului pentru Afaceri, Energie și Strategie Industrială al Guvernului de la Londra o solicitare de evaluare generică de design pentru proiectul său de reactor nuclear modular containerizat de mici dimensiuni (SMR) bazat pe toriu și sare topită, intenția companiei fiind aceea de a construi în viitor în Regatul Unit o centrală de producție de energie electrică compusă din astfel de reactoare.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare Cernavodă, are în plan internalizarea activității de gospodărire a deșeurilor radioactive rezultate din operarea centralei, prin înființarea unei firme proprii în acest sens, și estimează că, în acest fel, ar putea face o economie financiară de aproape 7 milioane de euro în 5 ani față de costurile pe care le suportă în prezent plătind un prestator extern.
Statele Unite au dat în judecată Lockheed Martin, Lockheed Martin Services și Mission Support Alliance (MSA), precum și pe un director al Lockheed pentru că ar fi făcut declarații false și ar fi plătit mită pentru obținerea unui contract în valoare de mai multe milioane de dolari pentru ecologizarea unui centru nuclear, a anunțat vineri Departamentul american de Justiție, transmite Reuters.